Cum tratam timiditatea?
Nu o tratam. Te nasti cu ea, o cari o viata dupa tine. Ma refer la timiditatea aceea izvorata din bun simt si respect pentru cei din jur. La aceea timiditate care te impiedica sa devii mitocan peste noapte si sa tai in carne vie. Sa-ti vezi numai interesul personal fara sa ai pic de empatie fata de ceea ce te inconjoara. Sa devii cinic, rece, si irational in rationalul tau. Eu am fost inca de mica clasificata ca fiind : fara suflet, rece, de nepatruns. Nimic mai fals! Era doar aceea timiditate ce ma imbraca inca de la nastere. Aceea retinere ce te opreste de la fapte si te lasa sa observi. Aceea timiditate care te pune la zid si te sufoca uneori. Nu este frustrare, un complex de inferioritate. Un copil la o varsta atat de frageda nu are simtul ridicolului dezvoltat. Este un sentiment cu care te nasti. Am invatat sa ascult mai mult decat aud, sa vad mai mult decat privesc, sa inteleg mai mult decat se doreste expus, sa simt la fel de mult pe cat respir.. Am invatat sa ascult o minciuna.. cu zambetul pe buze , sa accept aceasi realitate.. ca fiind o contradictie intre doua persoane, am invatat sa inteleg cauza si nu actiunea, am invatat sa privesc rautatea ca pe ceva uman, am invatat ca a simti este cel mai profund si minunat sentiment ce ne este dat in aceasta viata...si toate astea cu timiditatea-mi caracteristica..