De cate ori nu m-am trezit cu : “buna dimineata,soare!” Atat de multe dimineti in care m-am trezit zambind..
O boare de cafea imi atrage simtul olfactiv si ma indrept cu repeziciune spre biroul unde se afla atatea si atatea amintiri de peste seara...mereu seara imi adun clipele si-mi construiesc ziua asa cum doresc.. cu grija, sorb fiecare picatura savurand’o pana la ultima esenta.
 Stau din nou la birou si iti scriu, vreau sa fiu singura cu tine, am nevoie de doza mea numai cu tine si dintr-o data parca iti vad de chipul zambitor, caldura ta,de vocea ta, mangaierile si cuvintele ce m’au insotit in tot timpul asta,langa tine...inchid ochii si privesc cum stam intinsi pe pat, eu imi beau cafeaua, ne tachinam, ne spunem unul celuilalt ce simtim, eu cu capul pe pieptul tau, tu cu mana pe pieptul meu...fumand amandoi o singura tigara..imi place sentimentul de-a imparti aceeasi tigara amandoi..iti plimbi degetele prin parul meu gandindu-te la cine stie ce .. iti cobori capul spre gatul meu si ma saruti usor cu varful buzelor .. iar eu privind in sus la tine iti zambesc.. te sarut scurt.. apoi ma abandonez in linistea din bratele tale..in siguranta ce mi-o ofera trupul tau lipit de mine si apoi te aud soptindu-mi: “asa vreau sa fii mereu,sa nu te schimbi!”..si ma bucur ca un copil, ca o adolescenta, ca o iubita ..apoi continui sa-mi spui soptit ca mereu iti va fi dor de parfumul meu, de zambetul, de ochii, de sufletul meu care te simte mereu ... care iti trimite ploaia si odata cu ea si linistea ca exist si ma gandesc la tine...iar eu iti sorb fiecare soapta si ma hranesc cu ele si imi spun ca sunt cea mai fericita femeie..ca te-am gasit, ceea ce avem noi nu tine de lumea materila..nu tine decat de noi..cand suntem amandoi..Dupa ce-am vorbit o noapte intreaga, cand am inchis mi s-a facut dor de tine. Un dor atât de cumplit, atât de dureros, încât cred ca nu se mai potriveste cuvântul „dor”.
  Am crezut ca-mi va trece, ca, printr-o minune, ma voi pomeni într-o alta lume, ca voi scapa de apasarea aceea aproape inumana pe care o simteam în toata fiinta mea. O oribila senzatie ca ma pierd...ca te pierd.. Exista, desigur, un punct al minimului de rezistenta. Ajunsesem acolo.
  Iti aduci aminte?
 " You missed the point ... Ego-ul meu sta in conversatiile de genu care de cel mai multe ori imi lipsesc mai mult decat aerul ... nu ego-ul mi-l hranesti tu ... :) fiinta .."