Eu nu mai sunt...

Un oras in care am deschis ochii
un loc care-l numeam cu mandrie acasa
un parc unde ma jucam.. copil fiind
o sora, un frate, poate, o prietena
sau chiar colegi de scoala
o statie de autobuz in care am asteptat
in fiecare dimineata, fara nici macar o tigara
oamenii cu care mi-am incrucisat
de nenumarate ori privirea
si ei au vieti doborate de timp, durere, moarte
la fel ca ale noastre
strazi, case, blocuri, parcuri, caini, copii, bunici,
un loc de munca banal
care as fi vrut sa fie altul
un sistem conrupt
care iti pune piedici zi de zi
o statie de tramvai in care am asteptat
in fiecare dimineata sa ma gaseasca
o fata, o fata oarecare, care sa-mi fie alaturi
in lungul drum al vietii..
linistea serii in care am plecat zambind de acasa,
un semafor la care nu am avut rabdare sa astept,
un amurg ce nu dadea semne de intrebare
parea ca imi e prieten.. in drumul meu
imaginea tineretii, ochi plini de bucurie
mult zambet, muzica si voie buna
.....
toate astea nu mai sunt
nici eu nu mai sunt
nu mai e nimic din toate astea,
dar au ramas toate celelalte
ati ramas voi si va privesc
cu lacrimi si cu bucurie
ati ramas voi, multi foarte multi
sa transformati, greseala in dreptate..
ati ramas voi, sa scrieti,
destinele noastre

De Carla R Anelise.
Un omagiu adus celor ce nu mai sunt printre noi dar ne vegheaza din cer