Simti ca ceva s-a stricat în interiorul meu... Ma întreb unde sunt, cu cine sunt, de ce... Şi nimeni nu ma aude, nimeni nu ştie, nici macar eu . Aud doar acele cuvinte care ma trezesc şi îmi dau seama că acum sunt invizibila, ca o fantomă. Privesc faptele din exterior, nu mai locuiesc acolo. Corpul meu se mişcă, zâmbeste, plânge, dar nu sunt eu ... Eu nu mai exist... Sunt ani lumină depărtare... M-am intors unde imi era casa. Aud doar acele cuvinte si tot ce pot face este sa decid daca ma usuc sau nu... Acele cuvinte care inseamna fericirea ta si sfarsitul meu...

Împreună suntem un lux pe care numai cativa il pot înţelege şi pe care niciunul nu si-l poate permite....!!

 

 

Respiratia imi este melancolica intr-un loc special sufletului meu...dar te simt foarte departe... Nu mai stiu sa fac distinctia intre iluzie si realitate, nu mai stiu sa iubesc, nu mai stiu decat ca, ma pierd in volbura valurilor tale...sunt acasa

Obisnuiesc sa gandesc ca sunt cea mai ciudata persoana din lume dar apoi realizez, sunt atat de multi oameni pe pamant, trebuie sa fie cineva ca mine care sa simta, sa gandeasca la fel de bizar, sa fie plin de fisuri... imi imaginez ca trebuie sa fie undeva si sa gandeasca la fel ca mine, acum.
Ei bine, sper ca, daca esti acolo si citesti asta, stii ca da, este adevarat, eu sunt aici si ma gandesc la tine...

Mi se intampla pe portiuni mari de timp sa am o aparenta de viata. Nu mai pot nici crea, nici visa. Nu sufar. Imi pare rau dupa trupul, dupa viata mea adevarata, durerea impietrita a nervilor dupa oasele mele rasucite de-a lungul timpului.
Sunt singura, pe vecie. Dar stiu ca dincolo de o distanta infinita, dincolo de o zona indecisa, se afla o alta sfera, unde traieste o alta fiinta, dar ca nu voi ajunge niciodata la ea.
Ma aflu in Infern...nu mai pot nici crea, nici 
visa...

Si ma intrebi daca te iubesc.
Nu stiu ce inseamna a iubi, pe termen scurt functioneza sentimentul acela. Eşti încă, dar dragostea este altceva: este un verb, o acțiune. Nu se uita la un film despre ţări îndepărtate, s-o ia în serios, în două: Valize, fusuri orare, aşteptările, înmulțite la doi.
Prosoape, periuţe de dinţi, paturi, înmulțite cu doi.
Cafea, lacrimi, zâmbete, înmulțite cu doi. Totul s-a dublat.
În timpul acela scurt, am trăit împreună, umăr lângă umăr, mână în mână, am devit unul...acum, suntem iarasi doi

Ca o sămânţă sufletul meu are nevoie soarele din privirea ta, apa din gura ta...Am pus în buzunar, un pic din respiraţia ta şi un sărut de rezervă pentru când o să-mi fie dor de tine...

 

 

Nu-mi pasă ce faci pentru un trai...dar vreau să ştiu ce respiri...
Şi vreau sa risc totul pentru a găsi visele din inima ta...
Nu-mi pasă cât de bătrân eşti...
Vreau să ştiu dacă încă mai vrei să-ţi asumi riscul de a suna stupid
Pentru vise...
Pentru aventura de a fi în viaţă ta...

 

 

Si astept... când timpul nostru sa vina, când pe tine, sa ma chemi. Ma simt ca tine, când ma plângeai, ma dedublez prin fiinta ta si astept sa ma plângi, astept sa ma chemi, sa ma faci cenusa, sa stam împreuna la gura unui semineu batut de vreme, tacuti si fericiti.

   Oh , cât de mult ma urasti , prin vene îti curge veninul meu , pe buze ai gustul meu , pe piele e impregnat parfumul noptilor târzii ce se terminau in dimineti matinale. Înca poti sa-mi desenzi corpul cu ochii închisi , înca-mi poti striga numele fara sa te auda nimeni , înca îmi cunosti urma pasului grabit, inca imi soptesti la ureche sarutandu-mi usor umarul gol, inca imi simti parfumul in fumul de tigara...si totusi
  Mi-e dor de tine uneori . N-am sa-ti spun când si nici unde , pentru ca ma respiri . 

"Let’s put a smile on that face!” And…Why so serious?

Al meu mi-e sufletul,ori mi-e strain? 

 

Eu vin dintr-o poveste…

Locuiesc pe o stea si te privesc în fiecare noapte. Am simtit ca ai nevoie de mine si asa am ajuns lânga sufletul tau. Mi-am potrivit pasul dupa urma pasilor tai, mi-am suprapus umbra peste umbra ta....sa vad daca încap în bratele tale....am respirat odata cu tine....în timp ce dormeai.